De pe marginile tacerii mele privesc oamenii.. Bucati din vieti pe care nu le cunosc mi se deruleaza in fata ochilor zi cu zi si recunosc adesea pe chipuri straine bucurie, tristete, neputiinta, amaraciune, aroganta, invidie, furie, singuratate, disperare, teama, multumire si alte trairi pozitive cat si negative in special in zielele astea. Nu-mi plac oamenii, desi apar in viata mea si ma daruiesc lor in fiecare zi.
Pe cararea vietii mele se plimba neintrerupt oameni pe care ii cunosc sau nu, care imi vorbesc adesea despre ei, pe care ii plac sau nu. Unii sfarsesc prin a cunoaste o farama din mine, altii prin a nu ma cunoaste deloc.
Ma despart zilnic de oameni si cunosc alţii. Reiau ciclul cunoasterii, dar nu cred in mentinerea ci in fragilitatea lui in zilele astea.
Simt oameni ce au nascut ura, invidie si rautate pentru mine, dar nu ma dau din calea lor. Cei ce te critica si nu simt sentimente pozitive pentru tine sunt o parte din viata fiecaruia.
Nu am timp si nici nu vreau sa am timp pentru cei ce ma considera o persoana negativa. Poate ca nu iubesc oamenii in general, dar iubesc acele persoane care nu se numesc oameni, ci parti din mine... putini.
Nu am nevoie de oameni, ii privesc si ma prefac ca nu-i vad. Ii chem spre mine dar ii indepartez odata ce simt ca cer prea mult. Nu ma intorc niciodata, cum de altfel nu ma impac niciodata cu persoane din vreo perioada trecuta. Nu stiu ce e ura sau invidia, fiindca nu am pe cine sa-mi revars asemenea emotii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu